In afara matricolelor scolare, alte documente care sa ateste trecerea prin liceul bradean a lui Zian Boca s-au pierdut, ramane insa peste timp o marturie vie pe care Parintele Boldor o evoca cu emotie:
"Era in primavara anului 1929, de 10 mai, dupa o serbare in piata orasului, cand promotia de absolventi din acest an, in frunte cu dirigintele, profesorul Candin Ciocan, se deplaseaza in curtea liceului pentru a sadi un stejar, ca un simbol al biruintei, intrat in traditia poporului roman. Ma pregateam sa iau puietul, cand dirigintele ma opreste: «Nu Boldor, ci Boca Zian planteaza pomul». M-am uitat cu ciuda la diriginte si cu aceeasi ciuda mi-am infipt degetele in radacinile puietului. Zian tinea si scutura puietul sa se taseze pamantul, eu il presam, apoi fiecare coleg stropeste cu stropitoarea la radacina, dupa care l-am legat de tutore. Cu totii atunci am hotarat ca stejarul plantat sa poarte numele Gorunul lui Zian, seful promotiei de absolventi a liceului. El s-a dezvoltat
frumos, ca un simbol al vigorii, al trainiciei, al frumusetii, al inaltimii idealului spiritualmoral pe care educatorii nostri ni le-au insuflat, ca sa faca din noi caractere tari, puternice, personalitati proeminente in slujba patriei si neamului".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu