"In anii de ctitorie la Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus, se remarca in chip stralucitor ca <<pictor de suflete dupa modelul Domnului nostru Iisus Hristos>> (Nichifor Crainic). Se reinvie acum o traditie a marilor pelerinaje la locurile sfinte. La acea <<bulboana spirituala uriasa>>, multimile nu mai contenesc, cum exclama cu admiratie Nichifor Crainic: <<Ce vreme inaltatoare cand toata tara lui Avram Iancu se misca in pelerinaj, cantand cu zapada pana la piept spre Sambata de Sus, ctitoria voievodului martir>>."
Dupa numai un an de la hirotonia intru preot a Parintelui Arsenie, deci in 1943, Parintele Profesor Dumitru Staniloae marturisea, cu sufletul plin de bucurie, despre
lucrarea duhovniceasca cu totul deosebita a fostului sau elev, "increstand", cum zice chiar dansul, "faptele care ilustreaza modul in care trebuie sa se lucreze in zilele noastre si care pot influenta astfel asupra altora, preoti si credinciosi".
"De mult ne simteam datori sa scriem in aceasta foaie despre lucrarea duhovniceasca ce se savarseste zi de zi la Manastirea Brancoveanu, cu largi si adanci efecte in viata poporului nostru.
Intr-o foaie ca a noastra, nu se dau numai indemnuri pentru ceea ce ar trebui sa se faca in scopul intaririi credintei, ci se incresteaza faptele care ilustreaza modul in care trebuie sa se lucreze in zilele noastre si care pot influenta astfel asupra altora, preoti si credinciosi.
Cu atat mai mult eram datori sa vorbim despre o lucrare de proportiile celei de la Sambata de Sus, care taie azi brazda adanca in viata sufleteasca a unor intinse cercuri de credinciosi.
Am evitat totusi pana acum sa scriem, mai ales pentru ca simteam ca miscarea de la Manastirea Brancoveanu e ceva care se situeaza deasupra intamplarilor in jurul carora se pot face exercitii gazetaresti; ea trebuie sa continue a se desfasura dincolo de zgomotul si de curiozitatea intretinute in jurul unor realitati umflate de gazete, ca lucrurile sfinte si mari, ca cresterea graului, ca viata intima a familiei, ca respiratia continua, ca rugaciunea zilnica.
Dar precum se opreste omul macar cateodata din galopul atentiei spre atatea lucruri neesentiale si zgomotoase, privind intr-o meditatie serioasa la ceea ce e cu adevarat plin de valoare pentru exitenta sa, tot asa era necesar sa aducem vorba candva despre ceea ce se petrece la Manastirea Brancoveanu, ca sa nu meritam banuiala de cine stie ce pacat.
O facem deci cu riscul de a supara pe Parintele Arsenie, ostenitorul smerit de la Sambata, care considera vorba buna care i se spune ca cel mai mare rau ce i se poate
face.
Gandul I.P.S. Mitropolit Nicolae de-a initia prin restaurarea manastirii martire a lui Constantin Brancoveanu nu numai reinfiintarea monahismului din Transilvania, ci, cu voia lui Dumnezeu, o refacere generala a duhului calugaresc ortodox, atat de scazut in ultimele timpuri, a inceput sa-si arate rodul cel mai promitator.
Manastirea de la Sambata de Sus nu e loc pitoresc de excursii si de distractii inramate in chenare arhaice, ci mediu de zguduiri sufletesti innoitoare, de intalniri serioase ale sufletelor cu vocea lui Dumnezeu care le obliga la o viata scoasa din mocirla inconstientei si placerilor usoare.
Pe pajistile manastirii si prin incaperile ei se afla zilnic 200-300 de fiinte omenesti ingenuncheate pe sub streasinile ei in rugaciune si scrutandu-si trecutul de pacate a caror povara nu o mai pot suporta.
Multi dintre ei, veniti de la sute de kilometri, stau acolo cate 2 pana la 5 saptamani, hranindu-se numai cu paine si apa, dar simtindu-se atat de bine si de intremati, incat nu le-ar mai veni sa plece, iar daca pleaca se intorc la scurte intervale.
Cine ii urmareste dimineata in timpul predicilor Parintelui Arsenie, trecand rand pe rand din starea de incantare pentru frumusetile duhovnicesti care le sunt dezvaluite, la hohotele de plans pentru pacatele lor, nu mai poate fi in mod continuu omul care a fost.
Dar ceea ce te covarseste langa acesti oameni este incordarea cu care asteapta sa le vina randul la marturisirea pacatelor, cand fiecare stie ca Parintele va sta numai cu el 4-5 ore in convorbire intima purificandu-i toate maruntaiele sufletului si toate colturile trecutului de petele chinuitoare ale pacatului. Te induioseaza sa-i auzi sarmanii alergand in intampinarea Parintelui cu strigatul: <<Parinte, dar de mine cand vezi, ca nu mai pot purta povara pe mine>>.
In ce consta taina acestor impresionante efecte ale lucrarii Parintelui Arsenie si care sunt elementele programului sau de lucru?
Fara indoiala ca mijlocul prin care lucreaza Dumnezeu in suflete este cuvantul pe care il rostim in numele Lui. Dar cuvantul are o eficacitate deplina numai cand are acoperirea aurului care este viata celui ce-l rosteste. Atunci e un cuvant ce se rupe dintr-o fiinta care a devenit rug al credintei si muta focul la auzitori. Despre viata Parintelui Arsenie nu e necesar sa vorbim, caci asprimea ei e cunoscuta si nu vrem sa-l suparam laudandu-l. Cuvantul sau porneste din neclintirea de stanca a celui ce nu se targuieste si nu se clatina ca trestia batuta de vant, ci e intreg asa cum ii este vorba: curat, opus oricarei patimi si oricarui gand de mandrie.
Programul Parintelui Arsenie? Prin ceea ce a facut din sine si prin ceea ce propovaduieste, este o vie restaurare a celui mai autentic duh ortodox. La noi credeau multi ca traditia rasariteana, cu duhul ei de infranare, e prin definitie ceva pasiv, lipsit de forta. Cine vrea sa vada galgaitul vietii celei mai cuceritoare si forta cea mai coplesitoare, n-are decat sa mearga la Sambata de Sus.
Predica de la Sambata de Sus are ca obiect principal combaterea pacatului prin trezirea gandului la prezenta vie a lui Hristos. De aceea treapta in care culmineaza pregatirea pelerinului este marturisirea. Te minuneaza acuta sensibilitate fata de povara insuportabila a pacatului ce se trezeste in oameni la Sambata.
Parintele Arsenie arata cat de mult se poate inflacara prin traire tot tezaurul dogmaticei si al disciplinei rasaritene. Hristos lucreaza numai prin Sfintele Taine si in Biserica. Fiecare credincios e obligat sa ramana intre semenii sai, rugandu-se pentru ei, crezand pentru ei, fiind raspunzator pentru ei. Orice individualism sau mandrie dornica de afisaj, de nuanta sectara este lovit in cap. Smerenia si puritatea vietii sunt conditiile sau mai bine zis conditia neaparata a mantuirii.
Ne este imposibil sa redam macar schematic toate laturile propovaduirii de la Sambata de Sus.
Tinem doar sa mai accentuam importanta nationala pe care o are lucrarea de acolo. Peste neamul nostru s-a abatut ca un adevarat flagel obisnuinta avorturilor. Nimic nu poate zagazui revarsarea lui. Statul ca entitate impersonala il combate. Dar organele personale ale lui il practica si il promoveaza. Numai o zguduire religioasa a constiintelor poate ajuta aici. Parintele Arsenie a identificat aici o mare racila si a pus fierul rosu pe ea. Se cunosc deja numeroase cazuri de familii care, trezite la constiinta acestui pacat, s-au recules cu hotarare. E de asteptat ca aceasta trezire sa treaca de la om la om si sa putem inregistra nu peste mult efecte remarcabile.
In orice caz miscarea de innoire, de radicalizare a vietii crestine in sensul restaurarii ei sanatoase, chiar de va fi reprezentata numai prin elemente putine in satele noastre, va exercita o influenta binefacatoare asupra unor cercuri cat se poate de largi."
Atras de miscarea de la Sambata, Petru Boldor (colegul de banca de la Liceul din Brad) petrecea aici trei saptamani, cand l-a auzit pe Parintele Staniloae afirmand cu admiratie: "Parintele Arsenie e un fenomen unic in istoria monahismului romanesc".
Prin urmare, retinem "importanta nationala" pe care o avea lucrarea de acolo si faptul, pe care trebuie sa-l recunoastem si noi astazi, ca "Ne este imposibil sa redam macar schematic toate laturile propovaduirii de la Sambata de Sus" (Parintele Dumitru Staniloae).
In anii aceia de profunda efervescenta spirituala, de traire in duhul Sfintilor Parinti, in lacasul de inchinaciune de la Sambata de Sus, Parintele zideste in sufletul miilor de oameni care cauta aici raspuns la marile intrebari existentiale. Intr-o scrisoare trimisa fostului sau coleg de banca de la liceul din Brad (Petru Boldor), Parintele Arsenie se destainuie: "M-am inhamat la carul unui ideal cam greu: Transformarea omului in Om, fiul mai mic al lui Dumnezeu si frate al Fiului Sau mai mare. Insa toate idealurile mari au in ele ceva paralizant: nu te lasa sa te preocupi de nimicurile acestei vieti".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu