Cu zestrea intelectuala si spirituala dobandita la Brad, se inscrie la Institutul Teologic din Sibiu (1929-1933) unde este "extrem de sarguincios si studios", incat intre colegi are aureola unui "Sfant".
Cu toate ca au sezut pe aceeasi banca, vreme de patru ani, pe cand faceau studiile de Teologie la Sibiu, Parintele Teodor Bodogae marturiseste despre Parintele Arsenie ca n-a ajuns sa-i poata cunoaste toate adancurile sufletului. Totusi, Parintele Teodor Bodogae, in textul de pomenire pe care il publica in "Telegraful Roman", la scurta vreme de la mutarea la cele vesnice a Parintelui Arsenie, socoteste concludente urmatoarele aspecte ale personalitatii colegului sau:
"Poate ca faptul ca nu s-a prea bucurat in tinerete de caldura unei vieti familiale explica firea sa putin sociabila, retrasa, introvertita. Vacantele le petrecea adeseori la o rudenie a sa. Ne-a impresionat taria de vointa cu care rabda frigul, fiind imbracat adeseori in imbracaminte redusa. Tot astfel abtinerea de la bucate mai grele, renuntand regulat la «portia» de carne din Institut.
Nu l-a pasionat prea mult studiul limbilor straine. Cunostea totusi foarte bine limba franceza si citea cu aviditate studii de psihologie, de caracteriologie, de grafologie, cautand sa se adanceasca in descifrarea tainitelor sufletului. A iubit de mic desenul, sculptura si mai ales pictura. Imi amintesc si acum de usurinta cu care interpreta la flaut compozitii destul de pretentioase. Toate acestea erau tot atatea dovezi care ne ajutau sa intrevedem in el pe pictorul si pe duhovnicul de mai tarziu, care cauta sa redea in compozitii clare si in analize psihologice destule adancuri ale sufletului omenesc.
Se stie ca in aceasta privinta fostul Mitropolit Nicolae Balan l-a trimis cu bursa la Academia de Arte Frumoase din Bucuresti, unde a facut studii deosebite cu profesorul Costin Petrescu. In acest context maestrul Costin Petrescu i-a incredintat pictarea la Ateneul Roman a scenei privitoare la Mihai Viteazul. Cine vrea sa se convinga ca in urma acestor studii Parintele Arsenie n-a pus in fresca de pe peretii bisericilor la care a pictat doar scene si compozitii crestine remarcabile, ci a sesizat, in linii si culori, adevaruri vii si luminoase ale vietii harice, cum putine s-au realizat la noi, acela n-are decat sa cerceteze pictura bisericeasca din Draganescu (Ilfov) ca sa nu mai vorbim de tot atatea lucrari de coloristica si de modelaj cunoscute atat la Sambata, cat si la Prislop. Nu trebuie uitate nici copertile minunate ale primelor patru volume ale Filocaliei si ale Vietii in Hristos.
In sfarsit, la «miscarea» de reinnoire religioasa de la Manastirea Sambata, prin care s-a incercat din totdeauna mai ales depistarea patimilor omenesti si vindecarea lor prin lucrarea de induhovnicire crestina, Parintele Arsenie si-a adus o contributie deosebita, care nu trebuie uitata, chiar daca in metodologia ei au mai ramas multe aspecte de indreptat.
Pentru toata stradania de bine, Dumnezeu sa-l odihneasca cu alesii Sai."
"Extrem de rezervat, retinut, si solitar", continua sa studieze in particular pictura intr-o camaruta rezervata in calitate de infirmier al Institutului.
La interventia profesorului Nicolae Popovici, proaspat reintors de la studii in strainatate, Parintele Arsenie (Boca Zian), dupa absolvirea Institutului Teologic (1933), este trimis cu bursa la Institutul de Belle-Arte din Bucuresti. Aici urmeaza cursuri de medicina (in special cele de anatomie, ale Profesorului Rainer Francisc - cf. Pr. Nicolae Streza), participa cu interes la prelegerile de mistica ale lui Nichifor Crainic, si frecventeaza si alte cursuri in domeniul culturii si artei.
Gorunul lui Zian
In afara matricolelor scolare, alte documente care sa ateste trecerea prin liceul bradean a lui Zian Boca s-au pierdut, ramane insa peste timp o marturie vie pe care Parintele Boldor o evoca cu emotie:
"Era in primavara anului 1929, de 10 mai, dupa o serbare in piata orasului, cand promotia de absolventi din acest an, in frunte cu dirigintele, profesorul Candin Ciocan, se deplaseaza in curtea liceului pentru a sadi un stejar, ca un simbol al biruintei, intrat in traditia poporului roman. Ma pregateam sa iau puietul, cand dirigintele ma opreste: «Nu Boldor, ci Boca Zian planteaza pomul». M-am uitat cu ciuda la diriginte si cu aceeasi ciuda mi-am infipt degetele in radacinile puietului. Zian tinea si scutura puietul sa se taseze pamantul, eu il presam, apoi fiecare coleg stropeste cu stropitoarea la radacina, dupa care l-am legat de tutore. Cu totii atunci am hotarat ca stejarul plantat sa poarte numele Gorunul lui Zian, seful promotiei de absolventi a liceului. El s-a dezvoltat
frumos, ca un simbol al vigorii, al trainiciei, al frumusetii, al inaltimii idealului spiritualmoral pe care educatorii nostri ni le-au insuflat, ca sa faca din noi caractere tari, puternice, personalitati proeminente in slujba patriei si neamului".
"Era in primavara anului 1929, de 10 mai, dupa o serbare in piata orasului, cand promotia de absolventi din acest an, in frunte cu dirigintele, profesorul Candin Ciocan, se deplaseaza in curtea liceului pentru a sadi un stejar, ca un simbol al biruintei, intrat in traditia poporului roman. Ma pregateam sa iau puietul, cand dirigintele ma opreste: «Nu Boldor, ci Boca Zian planteaza pomul». M-am uitat cu ciuda la diriginte si cu aceeasi ciuda mi-am infipt degetele in radacinile puietului. Zian tinea si scutura puietul sa se taseze pamantul, eu il presam, apoi fiecare coleg stropeste cu stropitoarea la radacina, dupa care l-am legat de tutore. Cu totii atunci am hotarat ca stejarul plantat sa poarte numele Gorunul lui Zian, seful promotiei de absolventi a liceului. El s-a dezvoltat
frumos, ca un simbol al vigorii, al trainiciei, al frumusetii, al inaltimii idealului spiritualmoral pe care educatorii nostri ni le-au insuflat, ca sa faca din noi caractere tari, puternice, personalitati proeminente in slujba patriei si neamului".
Scoala primara si liceul
Zian Boca face scoala primara in satul sau natal (4 clase) si apoi intra la Liceul National Ortodox "Avram Iancu" din Brad, al cincilea liceu romanesc din Transilvania, dupa cele de la Blaj, Beius, Brasov si Nasaud, ctitorie a Mitropolitului Andrei Saguna, pe care-l absolva in 1929.
Coleg de banca l-a avut pe viitorul preot Petru Boldor (ce semna cu pseudonimul D'or Uragan), autorul amplului poem Horia redivivus (poem care il face pe Nichifor
Crainic sa exclame: "Onomatopee! In toata literatura universala nu cunosc o metafora de o asemenea amploare"), si autorul poeziei Sfantul, inchinata Parintelui Arsenie.
Marturiile colegului de banca, cuprinse intr-un caiet (jurnal) ascuns candva de Romulus Neag (absolvent si el al liceului mai sus amintit), il infatiseaza pe Zian ca "Exceptional de inzestrat, de-o vointa extraordinara, o memorie formidabila, o putere de munca si o tenacitate iesite din comun".
"Manifesta inca de acum deschiderea spre universalitate; de o curiozitate intelectuala remarcabila, totul il intereseaza. Intocmai cum un fluviu aduna in albia sa afluentii dintr-un intreg bazin hidrografic, se varsa in mare, de aici se pulverizeaza in cosmos si din nou se revarsa pe pamant sub forma ploii roditoare, refacand «circuitul elementelor», el asimileaza informatii din toate domeniile cunoasterii, pe care le trece prin filtrul personalitatii sale si le transfigureaza intr-un mod de existenta, prevestindu-l pe teologul erudit si duhovnicul deschis spre sufletul omului, ridicand brate de energie spre tainele universului".
Liceul National Ortodox din Brad, cu un corp didactic de elita, format la universitatile din tara sau de la Viena, cu profesori mireni si teologi, isi pune profund amprenta asupra receptivitatii intelectuale si sensibilitatii sufletesti a tanarului Zian Boca, liderul recunoscut si respectat de profesori si colegi.
"«Statura pozitivista», exceleaza la matematica, fizica, chimie, biologie, are preocupari care depasesc nivelul programelor scolare in domeniul artelor: desen, caligrafie, muzica. Munceste suplimentar la desen si pictura cu profesorul Körmendy, canta la flaut, multiplica partituri pentru profesorul de muzica Gheorghe Parvu.
De la aceasta varsta, este extrem de interiorizat, solitar. Spre sfarsitul clasei a VII-a, le-a facut colegilor marturisirea ca la orele de desen si pictura i s-a descoperit ideea potrivit careia «omul nu este numai carne, sange si oase, ci exista si altceva. Inspiratia nu tine de materie, de ratiune». Se prefigureaza de acum teologul din viziunea lui Nichifor Crainic preocupat sa aduca teologia in arena larga a vietii intelectuale care sa imbratiseze o misiune spirituala totalitara, universalitatea manifestarilor omenesti, asa cum Ieromonahul Arsenie Boca va confirma mai tarziu in opera sa de valoare universala Cararea Imparatiei: «… precum urmarim o armonie intre facultatile sufletesti, tot asa trebuie sa urmarim o armonie si intre cunostintele din cat mai multe domenii, precum si o sinteza a acestora cu viata. Multa stiinta apropie pe om de Dumnezeu, putina stiinta il indeparteaza si de stiinta si de Dumnezeu. Iar omul atata pretuieste cata apropiere de Dumnezeu si-a castigat in sine. Dumnezeu i-a dat o valoare mare, insa trebuie si el sa si-o castige».
In doua momente deosebite se stie ca Parintele Arsenie a revenit la liceul din Brad: revederea cu colegii dupa 50 de ani de la absolvire si cu ocazia celebrarii centenarului celui de al cincilea liceu romanesc din Transilvania, in 1969.
Coleg de banca l-a avut pe viitorul preot Petru Boldor (ce semna cu pseudonimul D'or Uragan), autorul amplului poem Horia redivivus (poem care il face pe Nichifor
Crainic sa exclame: "Onomatopee! In toata literatura universala nu cunosc o metafora de o asemenea amploare"), si autorul poeziei Sfantul, inchinata Parintelui Arsenie.
Marturiile colegului de banca, cuprinse intr-un caiet (jurnal) ascuns candva de Romulus Neag (absolvent si el al liceului mai sus amintit), il infatiseaza pe Zian ca "Exceptional de inzestrat, de-o vointa extraordinara, o memorie formidabila, o putere de munca si o tenacitate iesite din comun".
"Manifesta inca de acum deschiderea spre universalitate; de o curiozitate intelectuala remarcabila, totul il intereseaza. Intocmai cum un fluviu aduna in albia sa afluentii dintr-un intreg bazin hidrografic, se varsa in mare, de aici se pulverizeaza in cosmos si din nou se revarsa pe pamant sub forma ploii roditoare, refacand «circuitul elementelor», el asimileaza informatii din toate domeniile cunoasterii, pe care le trece prin filtrul personalitatii sale si le transfigureaza intr-un mod de existenta, prevestindu-l pe teologul erudit si duhovnicul deschis spre sufletul omului, ridicand brate de energie spre tainele universului".
Liceul National Ortodox din Brad, cu un corp didactic de elita, format la universitatile din tara sau de la Viena, cu profesori mireni si teologi, isi pune profund amprenta asupra receptivitatii intelectuale si sensibilitatii sufletesti a tanarului Zian Boca, liderul recunoscut si respectat de profesori si colegi.
"«Statura pozitivista», exceleaza la matematica, fizica, chimie, biologie, are preocupari care depasesc nivelul programelor scolare in domeniul artelor: desen, caligrafie, muzica. Munceste suplimentar la desen si pictura cu profesorul Körmendy, canta la flaut, multiplica partituri pentru profesorul de muzica Gheorghe Parvu.
De la aceasta varsta, este extrem de interiorizat, solitar. Spre sfarsitul clasei a VII-a, le-a facut colegilor marturisirea ca la orele de desen si pictura i s-a descoperit ideea potrivit careia «omul nu este numai carne, sange si oase, ci exista si altceva. Inspiratia nu tine de materie, de ratiune». Se prefigureaza de acum teologul din viziunea lui Nichifor Crainic preocupat sa aduca teologia in arena larga a vietii intelectuale care sa imbratiseze o misiune spirituala totalitara, universalitatea manifestarilor omenesti, asa cum Ieromonahul Arsenie Boca va confirma mai tarziu in opera sa de valoare universala Cararea Imparatiei: «… precum urmarim o armonie intre facultatile sufletesti, tot asa trebuie sa urmarim o armonie si intre cunostintele din cat mai multe domenii, precum si o sinteza a acestora cu viata. Multa stiinta apropie pe om de Dumnezeu, putina stiinta il indeparteaza si de stiinta si de Dumnezeu. Iar omul atata pretuieste cata apropiere de Dumnezeu si-a castigat in sine. Dumnezeu i-a dat o valoare mare, insa trebuie si el sa si-o castige».
In doua momente deosebite se stie ca Parintele Arsenie a revenit la liceul din Brad: revederea cu colegii dupa 50 de ani de la absolvire si cu ocazia celebrarii centenarului celui de al cincilea liceu romanesc din Transilvania, in 1969.
Familia parintelui
Parintele Arsenie Boca s-a nascut in satul Vata de Sus, 29 septembrie 1910, din parinti crestini si dreptcredinciosi, Iosif si Cristina care i-au pus numele de botez Zian, ca rod al rugaciuni. Spunea parintele : Mama mea cand a ramas insarcinata cu mine, s-a uitat la icoana Maicii Domnului si a pictat-o in inima ei. A pictat-o rugandu-se la Maica Domnului, cum se rugau Sfintii Ioachim si Ana: "Maica Domnului, iti cer un copil, fie parte barbateasca, fie parte femeiasca, care sa iti slujesca tie, Maicii Domnului si Domnului Iisus Hristos. Nu pentru mine il cer". Eu deja am fost pictat din pantecele maicii mele. Cand mama mea mergea sa lucreze la camp, inaintea ei aparea icoana Maicii Domnului datorita rugaciunilor ei. Dupa ce-am terminat studiile, mama mea credea c-am sa ma stabilesc ca orice om la casa lui. Cand a aflat ce intentii am, mi-a luat capul in maini, m-a sarutat si m-a binecuvantat zicandu-mi: "O, dragul meu si scumpul meu, de cand astept eu asta!", iar alta data spunea "De ce nu faceti si voi la fel?! Dar care din voi se roaga cand sunteti insacinate: Doamne, da-mi un copil bun, cuminte, care sa-Ti slujeasca Tie; pentru Tine Doamne? Care din voi ati citit in timpul sarcinii Acatistul Maicii Domnului si alte carti bisericesti? Voi ziceti ca n-aveti timp sa va rugati. Cereti la Maica Domului si la Domnul Iisus Hristos si va vor da. Daca nu faceti rele, va iese si copilul asa cum il doriti."
Parintele spunea ca tatal sau, care cunostea meseria de pantofar, il punea si pe el sa invete sa bata cuie de lemn, dar el neavand indemanarea necesara le rupea si atunci tatal sau il batea iar, o data a fost batut, de tatal sau pentru ca nu folosea bine timpul iar acea bataie i-a folosit toata viata.
Parintele Ioan Gâscă, Parintele Arsenie Boca, mare îndrumator de suflete din sec. XX – O sinteza a gandirii Parintelui Arsenie in 800 de capete, ed. Teognost, 2002.
Parintele spunea ca tatal sau, care cunostea meseria de pantofar, il punea si pe el sa invete sa bata cuie de lemn, dar el neavand indemanarea necesara le rupea si atunci tatal sau il batea iar, o data a fost batut, de tatal sau pentru ca nu folosea bine timpul iar acea bataie i-a folosit toata viata.
Parintele Ioan Gâscă, Parintele Arsenie Boca, mare îndrumator de suflete din sec. XX – O sinteza a gandirii Parintelui Arsenie in 800 de capete, ed. Teognost, 2002.
Autobiografia parintelui Arsenie Boca - partea II
Vremea in Bucuresti am petrecut-o nelipsind de la scoala niciodata. Bolnav inca n-am fost, ca sa lipsesc pe pricina asta. Lucram la atelier foarte mult. Primavara mergeam de la 5 dimineata si ma intorceam la internatul Radu Voda unde locuiam, seara la cina. Trei ani am stat la internat, ca sa fie o garantie pentru mine ca nu ma ocup cu nici o pierdere de vreme. Pe-acolo mai veneau si studenti legionari care ne chemau cu ei. Nu m-am dus niciodata. Scoala ma absorbea total si n-aveam vreme de pierdut. (Bataia din copilarie pentru a nu pierde vremea ma urmarea ca un inger pazitor.)
Studiam foarte mult. Timpul ce-mi mai ramanea liber acasa il foloseam citind si discutand teologie cu inca un coleg de-al meu care studia Conservatorul. Asa s-a intamplat ca odata, placandu-mi foarte mult scrierea mistica a sfantului Ioan Scararul, am tradus-o in romaneste, in vreme de 5 luni. M-a ajutat foarte mult la incheierea convingerii mele de-a intra in calugarie.
In vremea aceea, miscarea legionara era in toi si se discuta de ea in toate partile. Eu ca un independent de politic, nu mi-am gasit inclinatie catre miscare. Apoi s-a intamplat ca nici nu m-a mai chemat nimeni. Singura mea participare a fost asta: cand se intorceau din Spania, morti, Mota si Marin, am iesit cu colegi intamplatori prin curte pana la trotuarul strazii "Calea Grivitei", pe care trecea convoiul de la Gara de Nord spre Calea Victoriei. Caci Academia noastra era pe Calea Grivitei. Deci am privit o parte din convoi si pe cei doi morti. Atata tot.
Colegi la scoala am avut de toate soiurile si neamurile. Aveam, la alti profesori, pe unul Vulpescu; asta era comunist, purta cravata rosie, insa discutii n-am avut impreuna niciodata. Aveam coleg de clasa pe un evreu Ithoc Steinberg - eram prieteni. Ii spuneam cateodata: Mai Steinberg, tu esti evreu si eu crestin, deci ar fi sa fim unul impotriva altuia. Eu insa am sa fiu mai bun ca tine si tu n-ai sa te poti supara pe mine, daca in felul acesta te voi concura in viata.
Mai pe urma, cand am citit Biblia, am vazut ca ultima misiune mondiala e a evreilor, eventual a unei idei a evreilor.
Europa "sans Russie", de la Prefectura politiei din Sibiu.
Iar intrucat eram diacon, am obtinut si incuviintarile speciale de la cele trei Patriarhii: a Romaniei, a Constantinopolului si a Atenei, precum si a celor doua guverne: roman si grec, precum ca n-am nimic suspect la activ, ci simpla chemare catre desavarsirea interioara prin mestesugul calugariei.
M-am intors in tara la 8 iunie 1938. Tin minte data pe aceea, ca intrand in tara prin Moravita am vazut drapelele romanesti, de acel 8 iunie de odata.
De la data aceasta, pana la Pastile anului viitor cand am intrat in calugarie, mi-am adunat unelte de pictura, materiale, am mai invatat la Chisinau cu niste mesteri rusi poleitura cu aur "cicanca", si alte lucruri trebuitoare unui atelier de pictura.
In Vinerea Izvorului dupa Pastile anului 1939, am fost tuns in calugarie primind numele Arsenie.
Un an m-am ocupat cu gospodaria, eram primul si singurul calugar la Manastirea Brancoveanu - Sambata de Sus jud. Fagaras. De pictura nu-mi mai ramanea vreme. Al doilea an la fel. Pana cand m-am luat de grija ca am invatat pictura degeaba. Se intampla in vremea asta ca ne veneau oameni cu durerile lor si evlavie la Manastire si calugari. Mai intrase in calugarie Parintele Serafim Popescu. L-am rugat pe el sa primeasca preotia eu simtindu-ma nevrednic. A primit-o. Asa au inceput slujbele la Manastire dupa puteri.
Intr-o iarna, probabil prin 1941, ne trezim cu o avalansa de oameni de toate varstele si treptele, napadindu-ma sa stau de vorba cu ei despre necazurile lor. Aci m-am trezit sa fac duhovnicie cu oamenii, desi nu eram preot. Stiam ca tot ce patesc oamenii, li se trage de pe urma greselilor sau pacatelor. Asa m-am vazut silit sa primesc preotia si misiunea majora a propovaduirii lui Hristos-Dumnezeu adevarat si Om adevarat, precum si a sfintirii omului, ca sa aiba pacea lui Dumnezeu in sine, absolut in orice imprejurari s-ar afla in viata. I-am Invatat sa fie curati fata de oameni si fata de Dumnezeu; sa dea Cezarului ce e al Cezarului (ascultare cetateneasca, dajdie etc.) si lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu (cuget curat, suflet purificat si trup curatit de patimi).
Despre aceasta invatatura, martori imi sunt toti cei ce-au ascultat povetele cele dupa Dumnezeu pe care li le-am dat: iubirea de Dumnezeu, iubirea de toti oamenii, fara deosebire, si viata curata, care fac cu putinta reintoarcerea noastra, a implinitorilor, iarasi in Imparatia de obarsie, de unde ne-a trimis Dumnezeu spre scurta cercare a cuminteniei si a iubirii noastre, pe pamant, in stadia si arena vietii.
Asta imi este toata misiunea si rostul pe pamant, pentru care m-a inzestrat cu daruri, desi eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat in toate partile, ca sa propovaduiesc iubirea lui Dumnezeu si sfintirea oamenilor prin iubire.
De alte ganduri si rosturi sunt strain.
R. Valcii. 17 iulie 194 (Ieromonahul Arsenie)
Studiam foarte mult. Timpul ce-mi mai ramanea liber acasa il foloseam citind si discutand teologie cu inca un coleg de-al meu care studia Conservatorul. Asa s-a intamplat ca odata, placandu-mi foarte mult scrierea mistica a sfantului Ioan Scararul, am tradus-o in romaneste, in vreme de 5 luni. M-a ajutat foarte mult la incheierea convingerii mele de-a intra in calugarie.
In vremea aceea, miscarea legionara era in toi si se discuta de ea in toate partile. Eu ca un independent de politic, nu mi-am gasit inclinatie catre miscare. Apoi s-a intamplat ca nici nu m-a mai chemat nimeni. Singura mea participare a fost asta: cand se intorceau din Spania, morti, Mota si Marin, am iesit cu colegi intamplatori prin curte pana la trotuarul strazii "Calea Grivitei", pe care trecea convoiul de la Gara de Nord spre Calea Victoriei. Caci Academia noastra era pe Calea Grivitei. Deci am privit o parte din convoi si pe cei doi morti. Atata tot.
Colegi la scoala am avut de toate soiurile si neamurile. Aveam, la alti profesori, pe unul Vulpescu; asta era comunist, purta cravata rosie, insa discutii n-am avut impreuna niciodata. Aveam coleg de clasa pe un evreu Ithoc Steinberg - eram prieteni. Ii spuneam cateodata: Mai Steinberg, tu esti evreu si eu crestin, deci ar fi sa fim unul impotriva altuia. Eu insa am sa fiu mai bun ca tine si tu n-ai sa te poti supara pe mine, daca in felul acesta te voi concura in viata.
Mai pe urma, cand am citit Biblia, am vazut ca ultima misiune mondiala e a evreilor, eventual a unei idei a evreilor.
Europa "sans Russie", de la Prefectura politiei din Sibiu.
Iar intrucat eram diacon, am obtinut si incuviintarile speciale de la cele trei Patriarhii: a Romaniei, a Constantinopolului si a Atenei, precum si a celor doua guverne: roman si grec, precum ca n-am nimic suspect la activ, ci simpla chemare catre desavarsirea interioara prin mestesugul calugariei.
M-am intors in tara la 8 iunie 1938. Tin minte data pe aceea, ca intrand in tara prin Moravita am vazut drapelele romanesti, de acel 8 iunie de odata.
De la data aceasta, pana la Pastile anului viitor cand am intrat in calugarie, mi-am adunat unelte de pictura, materiale, am mai invatat la Chisinau cu niste mesteri rusi poleitura cu aur "cicanca", si alte lucruri trebuitoare unui atelier de pictura.
In Vinerea Izvorului dupa Pastile anului 1939, am fost tuns in calugarie primind numele Arsenie.
Un an m-am ocupat cu gospodaria, eram primul si singurul calugar la Manastirea Brancoveanu - Sambata de Sus jud. Fagaras. De pictura nu-mi mai ramanea vreme. Al doilea an la fel. Pana cand m-am luat de grija ca am invatat pictura degeaba. Se intampla in vremea asta ca ne veneau oameni cu durerile lor si evlavie la Manastire si calugari. Mai intrase in calugarie Parintele Serafim Popescu. L-am rugat pe el sa primeasca preotia eu simtindu-ma nevrednic. A primit-o. Asa au inceput slujbele la Manastire dupa puteri.
Intr-o iarna, probabil prin 1941, ne trezim cu o avalansa de oameni de toate varstele si treptele, napadindu-ma sa stau de vorba cu ei despre necazurile lor. Aci m-am trezit sa fac duhovnicie cu oamenii, desi nu eram preot. Stiam ca tot ce patesc oamenii, li se trage de pe urma greselilor sau pacatelor. Asa m-am vazut silit sa primesc preotia si misiunea majora a propovaduirii lui Hristos-Dumnezeu adevarat si Om adevarat, precum si a sfintirii omului, ca sa aiba pacea lui Dumnezeu in sine, absolut in orice imprejurari s-ar afla in viata. I-am Invatat sa fie curati fata de oameni si fata de Dumnezeu; sa dea Cezarului ce e al Cezarului (ascultare cetateneasca, dajdie etc.) si lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu (cuget curat, suflet purificat si trup curatit de patimi).
Despre aceasta invatatura, martori imi sunt toti cei ce-au ascultat povetele cele dupa Dumnezeu pe care li le-am dat: iubirea de Dumnezeu, iubirea de toti oamenii, fara deosebire, si viata curata, care fac cu putinta reintoarcerea noastra, a implinitorilor, iarasi in Imparatia de obarsie, de unde ne-a trimis Dumnezeu spre scurta cercare a cuminteniei si a iubirii noastre, pe pamant, in stadia si arena vietii.
Asta imi este toata misiunea si rostul pe pamant, pentru care m-a inzestrat cu daruri, desi eu sunt nevrednic. Pentru asta sunt solicitat in toate partile, ca sa propovaduiesc iubirea lui Dumnezeu si sfintirea oamenilor prin iubire.
De alte ganduri si rosturi sunt strain.
R. Valcii. 17 iulie 194 (Ieromonahul Arsenie)
Autobiografia parintelui Arsenie Boca - partea I
Subsemnatul m-am nascut in 1910, septembrie 29, in Vața de Sus, jud. Hunedoara. Scoala primara si liceul in oraselul Brad, acelasi judet. De pe atunci mi se remarca o anumita inclinatie spre singuratate si spre probleme de religie, chiar peste puterile mele de atunci. Asa spre pilda am o carte a lui Immanuel Kant: "Religia in limitele ratiunii" iscalita: "Boca Zian cl. IV. lic."
La intrarea in cursul superior de liceu am ramas orfan de tata, care era cizmar de meserie si foarte bun pedagog cu fiul sau. Stiu pana astazi ca m-a batut odata pentru ca sa nu mai pierd timpul - ceea ce i-am fagaduit cu lacrimi si n-am uitat pana acum, si de multe ori mi-a folosit in viata.
In cursul liceului mi-au placut foarte mult: matematicile, fizica, religia, desenul si muzica. Terminand liceul si luand bacalaureatul la prima prezentare, inclinam spre stiintele pozitive, dar daca aveam avere sau garantau tutorii pentru mine intram la aviatie la Cotroceni - ceea ce n-a fost, impiedicandu-ma saracia. Drept aceea a biruit inclinatia contemplativa, sau speculativa si in 1929 m-am inscris la Academia Teologica din Sibiu.
In cursul teologiei mi-am vandut casa parinteasca spre a-mi putea continua studiile. Eram si bursier. Mamei nu i-am cerut niciun ajutor si nici nu ma induram. In timpul teologiei mi se lamurea frumusetea chipului vietuirii calugaresti si doream sa ma instruiesc, pe cat puteam, mai temeinic, cu deosebire in latura mistica a vietii. Cu prilejul acela aveam urmatoarele note caracteristice: deprindeam pe mama cat mai fara mine si cat mai fara corespondenta, ca oarecum sa ma uite si sa nu-i vie greu cand va afla ca m-am calugarit. Apoi, de la plecarea din Brad, mi-am pus o anumita disciplina austera, care avea mai multe amanunte greu de crezut. Asa de pilda mi-am propus ca toata vremea teologiei sa nu fac nici o cunostinta cu fete. Ceea ce n-am reusit, intrucat tocmai in anul acela 1929 Ministerul ingaduie si fetelor sa studieze teologia, si m-am pomenit cu cateva colege. Dar cunostinte in oras am izbutit sa n-am. Asta am reusit toata vremea teologiei, desi faceam parte si din "Reuniunea de muzica Gh. Dima" din Sibiu, de sub dirijorul N. Oancea, si care era mixta. Aveam problema vointei in stapanirea simturilor.
Mai mult chiar, ma preocupa, studiind mistica comparata a diferitelor religii superioare, ca sa vad prin proprie experienta, cat se intinde sfera vointei in domeniul vietii sufletesti si biologice. Ma interesa sa vad daca e adevarat ce afirma cartile asupra actelor reflexe, si asupra instinctelor, ca anume sunt independente de vointa si controlul constiintei.
Experienta mea personala insa mi-a dovedit ca actiunea vointei si a constiintei se poate intinde si peste instincte si actele reflexe dupa o oarecare variabila. Ma ajutau la aceste adanciri si studiile ce le facea pe vremea aceea Mircea Eliade la Ecutta, trimis de Universitatea din Bucuresti, pentru studii orientalistice. Iar parte de studii le tiparea in Revista de filosofie din Bucuresti, si-mi parveneau pe aceasta cale.
Toate acestea ma interesau sa le aflu si sa le probez in vederea calugariei. Ma abtineam de la "voia in oras", ci stam in curtea scolii cu poarta deschisa. Cu colegii nu ieseam in oras decat daca trebuia in interesul scolii, a vreunui profesor, sau insotiti de profesori, cum era cazul cu reuniunea de muzica. N-am dansat si n-am invatat lucrul acesta. Imi dase tata grija asta - si mai cu deosebire cand eram teolog nu-mi puteam inchipui sa fac asa ceva.
De viata altora in afara zidurilor teologiei am fost in cea mai perfecta indiferenta si necunostinta. Toate preocuparile mele erau si sunt pana astazi interioare, nu exterioare.
Vorbirea mi-a fost urata de cand ma stiu. Chiar numele calugaresc l-am ales pentru ca Avva Arsenie isi alesese nevointa tacerii, prin care s-a desavarsit interior.
Teza de licenta in Academia Teologica rezuma stradaniile mele spre acea desavarsire interioara a omului, si purta titlul: "Incercari asupra vietii duhovnicesti". Terminam teologia prin 1933.
In vacanta ma ocupam cu pictura.
Pictura mi-a lungit scoala. Caci afland Mitropolitul Nicolae Balan ca am talentul acesta, m-a trimis anul urmator 1933/34 la Academia de Arte frumoase din Bucuresti, care am terminat-o in cinci ani. Profesori principali aveam pe dl. Francisc Sirato, Costin Petrescu si Fr. Reiner, ultimul de la Facultatea de medicina. La medicina de multe ori nu puteam merge din cauza framantarilor si grevelor studentesti, care ma suparau pentru motivul ca pierdeam vremea si cunostintele de anatomie si antropologie cu profesorul meu, care de multe ori era pus in imposibilitatea sa-si tina cursul. Abia aci m-am lovit de miscarile politice studentesti, care mi-au produs o impresie neplacuta. In miscari studentesti n-am intrat nici de fapt, nici de drept, intrucat Academia de Arte frumoase nu era considerata in cadrul Universitatii, ci ca o scoala aparte. Deci pe noi de la Bellearte ne tratau ca fiind inafara de studentii ce sa se poata inscrie in centrul studentesc Bucuresti. Am fost complet in afara de orice miscare studenteasca sau inscriere in vreo miscare politica.
citeste partea a II-a
La intrarea in cursul superior de liceu am ramas orfan de tata, care era cizmar de meserie si foarte bun pedagog cu fiul sau. Stiu pana astazi ca m-a batut odata pentru ca sa nu mai pierd timpul - ceea ce i-am fagaduit cu lacrimi si n-am uitat pana acum, si de multe ori mi-a folosit in viata.
In cursul liceului mi-au placut foarte mult: matematicile, fizica, religia, desenul si muzica. Terminand liceul si luand bacalaureatul la prima prezentare, inclinam spre stiintele pozitive, dar daca aveam avere sau garantau tutorii pentru mine intram la aviatie la Cotroceni - ceea ce n-a fost, impiedicandu-ma saracia. Drept aceea a biruit inclinatia contemplativa, sau speculativa si in 1929 m-am inscris la Academia Teologica din Sibiu.
In cursul teologiei mi-am vandut casa parinteasca spre a-mi putea continua studiile. Eram si bursier. Mamei nu i-am cerut niciun ajutor si nici nu ma induram. In timpul teologiei mi se lamurea frumusetea chipului vietuirii calugaresti si doream sa ma instruiesc, pe cat puteam, mai temeinic, cu deosebire in latura mistica a vietii. Cu prilejul acela aveam urmatoarele note caracteristice: deprindeam pe mama cat mai fara mine si cat mai fara corespondenta, ca oarecum sa ma uite si sa nu-i vie greu cand va afla ca m-am calugarit. Apoi, de la plecarea din Brad, mi-am pus o anumita disciplina austera, care avea mai multe amanunte greu de crezut. Asa de pilda mi-am propus ca toata vremea teologiei sa nu fac nici o cunostinta cu fete. Ceea ce n-am reusit, intrucat tocmai in anul acela 1929 Ministerul ingaduie si fetelor sa studieze teologia, si m-am pomenit cu cateva colege. Dar cunostinte in oras am izbutit sa n-am. Asta am reusit toata vremea teologiei, desi faceam parte si din "Reuniunea de muzica Gh. Dima" din Sibiu, de sub dirijorul N. Oancea, si care era mixta. Aveam problema vointei in stapanirea simturilor.
Mai mult chiar, ma preocupa, studiind mistica comparata a diferitelor religii superioare, ca sa vad prin proprie experienta, cat se intinde sfera vointei in domeniul vietii sufletesti si biologice. Ma interesa sa vad daca e adevarat ce afirma cartile asupra actelor reflexe, si asupra instinctelor, ca anume sunt independente de vointa si controlul constiintei.
Experienta mea personala insa mi-a dovedit ca actiunea vointei si a constiintei se poate intinde si peste instincte si actele reflexe dupa o oarecare variabila. Ma ajutau la aceste adanciri si studiile ce le facea pe vremea aceea Mircea Eliade la Ecutta, trimis de Universitatea din Bucuresti, pentru studii orientalistice. Iar parte de studii le tiparea in Revista de filosofie din Bucuresti, si-mi parveneau pe aceasta cale.
Toate acestea ma interesau sa le aflu si sa le probez in vederea calugariei. Ma abtineam de la "voia in oras", ci stam in curtea scolii cu poarta deschisa. Cu colegii nu ieseam in oras decat daca trebuia in interesul scolii, a vreunui profesor, sau insotiti de profesori, cum era cazul cu reuniunea de muzica. N-am dansat si n-am invatat lucrul acesta. Imi dase tata grija asta - si mai cu deosebire cand eram teolog nu-mi puteam inchipui sa fac asa ceva.
De viata altora in afara zidurilor teologiei am fost in cea mai perfecta indiferenta si necunostinta. Toate preocuparile mele erau si sunt pana astazi interioare, nu exterioare.
Vorbirea mi-a fost urata de cand ma stiu. Chiar numele calugaresc l-am ales pentru ca Avva Arsenie isi alesese nevointa tacerii, prin care s-a desavarsit interior.
Teza de licenta in Academia Teologica rezuma stradaniile mele spre acea desavarsire interioara a omului, si purta titlul: "Incercari asupra vietii duhovnicesti". Terminam teologia prin 1933.
In vacanta ma ocupam cu pictura.
Pictura mi-a lungit scoala. Caci afland Mitropolitul Nicolae Balan ca am talentul acesta, m-a trimis anul urmator 1933/34 la Academia de Arte frumoase din Bucuresti, care am terminat-o in cinci ani. Profesori principali aveam pe dl. Francisc Sirato, Costin Petrescu si Fr. Reiner, ultimul de la Facultatea de medicina. La medicina de multe ori nu puteam merge din cauza framantarilor si grevelor studentesti, care ma suparau pentru motivul ca pierdeam vremea si cunostintele de anatomie si antropologie cu profesorul meu, care de multe ori era pus in imposibilitatea sa-si tina cursul. Abia aci m-am lovit de miscarile politice studentesti, care mi-au produs o impresie neplacuta. In miscari studentesti n-am intrat nici de fapt, nici de drept, intrucat Academia de Arte frumoase nu era considerata in cadrul Universitatii, ci ca o scoala aparte. Deci pe noi de la Bellearte ne tratau ca fiind inafara de studentii ce sa se poata inscrie in centrul studentesc Bucuresti. Am fost complet in afara de orice miscare studenteasca sau inscriere in vreo miscare politica.
citeste partea a II-a
În loc de introducere
De la inceput e bine sa plecam cu cateva lucruri stiute si anume ca: toti oamenii, fara deosebire, suntem in acelasi timp si fiii oamenilor si fiii lui Dumnezeu (Ioan I, 12-13). Adica, dupa trup suntem fapturi pamantesti, iar dupa duh fapturi ceresti, care insa petrecem vremelnic in corturi pamantesti (II Corinteni 5, 1). De la Dumnezeu iesim (I Ioan 5, 19), petrecem pe pamant o vreme si iarasi la Dumnezeu ne intoarcem. Fericit cine se intoarce s-ajunga iar Acasa, rotunjind ocolul. Aceasta e cararea.
Unii insa nu se mai intorc... Sunt cei ce asculta de o vraja vrajmasa, care ii scoate din cale si-i incalceste in lume cu pofte pieritoare. Vraja aceea, a pacatului, cu vremea le slabeste mintea si de asa fel le-o intoarce, incat ajung sa zica raului bine, si binelui rau (Isaia 5,20), si nu mai vor sa se intoarca. Vremea li se gata, puterea li se stinge si asa ii prinde noaptea (Ioan 9,4) - moartea - ramasi rataciti de Dumnezeu si neintorsi Acasa.
Acesta este omul cel cazut intre talhari, pe cand se pogora din Ierusalim in Ierihon (Luca 10,30), adica Adam cazut din Rai in lumea aceasta, cu toti urmasii lui. Pentru el s-a pogorat din ceruri Samarineanul milostiv. El ne-a facut datori sa stim: ce suntem, cine ni-s Parintii, de unde venim, ce-i cu noi pe aici, cum sa ne purtam intr-o lume cu viclene primejdii, cine ne cheama Acasa si cine ne intinde momeli? Ca de la carma minitii atarna incotro pornim si unde sa ajungem.
Unii insa nu se mai intorc... Sunt cei ce asculta de o vraja vrajmasa, care ii scoate din cale si-i incalceste in lume cu pofte pieritoare. Vraja aceea, a pacatului, cu vremea le slabeste mintea si de asa fel le-o intoarce, incat ajung sa zica raului bine, si binelui rau (Isaia 5,20), si nu mai vor sa se intoarca. Vremea li se gata, puterea li se stinge si asa ii prinde noaptea (Ioan 9,4) - moartea - ramasi rataciti de Dumnezeu si neintorsi Acasa.
Acesta este omul cel cazut intre talhari, pe cand se pogora din Ierusalim in Ierihon (Luca 10,30), adica Adam cazut din Rai in lumea aceasta, cu toti urmasii lui. Pentru el s-a pogorat din ceruri Samarineanul milostiv. El ne-a facut datori sa stim: ce suntem, cine ni-s Parintii, de unde venim, ce-i cu noi pe aici, cum sa ne purtam intr-o lume cu viclene primejdii, cine ne cheama Acasa si cine ne intinde momeli? Ca de la carma minitii atarna incotro pornim si unde sa ajungem.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)